Ultima actualizare05:12:24 AM GMT

Ministerul Fondurilor Europene a trimis Comisiei Europene Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020

eot.cp.12Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC 2014), propunerea pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, în data de 15 octombrie a.c. Acest program are o alocare financiară de aproximativ 9,41 miliarde de euro, promovând investiţii de interes naţional din domeniile transporturi, mediu, managementul riscurilor şi energie.

„Trimiterea propunerii oficiale a Programului Operaţional Infrastructură Mare reprezintă un pas important pentru România, având în vedere provocările de dezvoltare din perioada 2014 - 2020, precum şi experienţa din perioada 2007 -2013, care demonstrează importanţa unei coordonări eficiente şi a unei viziuni strategice în promovarea infrastructurii naţionale. Având în vedere complexitatea acestui program, mizăm pe sprijinul Comisiei Europene în derularea unui dialog cât mai eficient şi pragmatic pentru a putea aproba programul într-un termen cât mai strâns. Totodată, le mulţumim colegilor de la Ministerul Transporturilor, de la Ministerul Mediului şi de la Ministerul Economiei pentru buna colaborare în finalizarea acestui document”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

În perioada 2014 – 2020, Ministerul Fondurilor Europene va coordona direct următoarele programe: Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, respectiv Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Programul Operaţional Capital Uman a fost transmis în data de 6 august a.c., Programul Operaţional Competitivitate - în data de 28 iulie a.c., Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - în data de 25 iulie a.c. , iar Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – în data de 13 septembrie a.c.

NOTĂ:

Propunerea pentru Programului Operațional Infrastructură Mare transmisă Comisiei Europene este publicată pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene în secțiunea "Programe Operaționale 2014-2020"

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
 
POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

20.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

16.01.15

Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari în procesul de încărcare şi transmitere a cerer... Citeste mai mult...

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

08.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Instrucțiune și recomandări privind implementarea, în consultare publică

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru  Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

06.01.15

Ministerul Fondurilor Europene , în calitate de Autoritate de Management pentru   Programul Opera... Citeste mai mult...