Ultima actualizare05:12:24 AM GMT

Ministerul Fondurilor Europene pregăteşte lansarea a patru apeluri de proiecte în cadrul POS DRU

eot.2.c.tMinisterul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), supune consultării publice ghidurile pentru lansarea a patru tipuri de cereri de proiecte. În cadrul acestor apeluri vor fi acordate fonduri pentru:

•    formarea profesională a personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice;
•    formarea profesională a personalul medical care realizează transplanturi;
•    îmbunătăţirea participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii;
•    susţinerea parteneriatelor transnaţionale cu impact asupra pieţei muncii.

“Cele patru cereri de proiecte sunt gândite astfel încât banii europeni să rezolve o parte din problemele pe care încăleavem în prezent. Prin acordarea de finanţări pentru formarea profesională a personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice vom aduce medici din afara ţării care vor opera aproximativ 3.000 de copii care suferă de boli grave.

Mult mai important, aceştia vor pregăti medicii români să realizeze respectivele intervenţii pentru ca România să aibă un număr ridicat de specialişti în acest domeniu.  Astfel, datorită acestor finanţări, medicii noştri vor putea salva vieţile multor copii. O altă cerere de proiecte, destinată tot personalului medical, va sprijini formarea profesională a personalului care efectuează transplanturi. În acelaşi timp, două apeluri vor viza susţinerea formării profesionale a persoanelor vulnerabile. Pe măsură ce lansăm astfel de cereri de proiecte, dedicate, am satisfacţia că banii europeni îşi ating scopul de a salva vieţi, de a îmbunătăţi nivelul de trai al românilor, de a susţine dezvoltarea societăţii. Adică, fondurile europene încep să fie mai bine folosite: pentru România şi pentru români!”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ministerul Fondurilor Europene aşteaptă propuneri şi sugestii pe marginea documentelor necesare pentru lansarea celor patru cereri de proiecte în cadrul POS DRU până la data de 24 iulie a.c., ora 12.00, la următoarea adresă de e-mail: .

NOTĂ:
Documentele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene spre consultare publică, în data de 18 iulie a.c., sunt următoarele:

•    DMI 3.2. strategic- „Competenţe pentru competitivitate în domeniul medical – cardiologie pediatrică”;

•    DMI 3.2. strategic -„Competente pentru competitivitate în domeniul medical – transplant de organe, ţesuturi şi celule”;

•    DMI 6.4. strategic -„Iniţiative transnaţionale pentru o piaţă incluzivă a muncii”;

•    DMI 6.2. strategic- „Formare profesională pentru îmbunătăţirea participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

20.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

16.01.15

Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari în procesul de încărcare şi transmitere a cerer... Citeste mai mult...

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

08.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Instrucțiune și recomandări privind implementarea, în consultare publică

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru  Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

06.01.15

Ministerul Fondurilor Europene , în calitate de Autoritate de Management pentru   Programul Opera... Citeste mai mult...