Ultima actualizare05:12:24 AM GMT

Ministrul Eugen Teodorovici, în vizită de lucru la Bruxelles

comisia-europeanaMinistrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, efectuează în perioada 3 - 4 iulie a.c. o vizită de lucru la Bruxelles.

În cadrul acesteia, ministrul va avea întrevederi cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Politică Regională şi cu reprezentanţi ai direcţiilor generale din cadrul Comisiei Europene. Astfel, va avea întâlniri cu Francisco Merchan Cantos, director, Direcţia de Audit şi Control şi cu Aurelio Cecilio, şef al Unităţii pentru România şi Bulgaria, din cadrul Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă, Afacerile Sociale şi Incluziune, respectiv cu Vittoria Alliata di Villafranca, director, Direcţia pentru capacitate administrativă şi Europa de Sud-Est şi cu Sandrine De Buggenoms, şef al Unităţii de Audit, din cadrul Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană.

În cadrul întrevederilor, temele de discuţie vor viza, în principal, finalizarea Acordului de Parteneriat, programele operaţionale pentru perioada de programare 2014-2020, dar şi principalele provocări aferente actualei perioade de programare.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
 
POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

20.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

16.01.15

Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari în procesul de încărcare şi transmitere a cerer... Citeste mai mult...

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

08.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Instrucțiune și recomandări privind implementarea, în consultare publică

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru  Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

06.01.15

Ministerul Fondurilor Europene , în calitate de Autoritate de Management pentru   Programul Opera... Citeste mai mult...