Ultima actualizare05:12:24 AM GMT

Ministrul Eugen Teodorovici, prezent la reuniunea anuală pentru granturile SEE şi norvegiene

thumb.reuniune.see.18.06.2014Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, miercuri, 18 iunie a.c., la cea de a treia reuniune anuală pentru granturile SEE și norvegiene, organizată la Hanul Gabroveni din Bucureşti, obiectiv istoric restaurat cu sprijinul acestor finanţări. În cadrul întrunirii a fost analizat progresul înregistrat în implementarea granturilor SEE şi norvegiene în perioada 2009- 2014.

„Trebuie să utilizăm granturile SEE şi norvegiene cât mai repede pentru ca sumele să ajungă rapid la populaţie şi celelalte categorii cărora le sunt destinate. Totodată, vă asigur de întregul nostru sprijin pentru a avea un sistem cât mai flexibil, astfel încât implementarea proiectelor să fie facilă pentru beneficiari şi pentru operatorii de program.

Pentru perioada 2009-2014, România dispune de granturi în valoare de aproximativ 306 milioane de euro, sumă de trei ori mai mare decât cea alocată anterior”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

La reuniune au participat reprezentanții statelor donatoare, ai ambasadei Norvegiei la București, ai Oficiului Mecanismului Financiar de la Bruxelles, ai Ministerului Fondurilor Europene în calitate de Punct Național de Contact, ai Operatorilor de Programe, ai altor entități relevante pentru implementarea programelor (Autoritatea de Certificare și Plăți, respectiv Unitatea Centrală de Armonizare și Audit Public Intern), precum și membrii desemnaţi în Comitetele de monitorizare pentru granturile SEE și norvegiene.

NOTĂ:

În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte legate de stadiul de implementare a programelor, acţiunile de susținere a grupurilor dezavantajate, aspecte de ordin instituţional, Raportul Strategic aferent anului 2013, dar și alte teme cu caracter orizontal.

Pentru mai multe detalii referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi www.eeagrants.ro.

Participantii la reuniunea anuala au vizitat Hanul Gabroveni, a cărui renovare a fost sprijinită din granturi SEE şi norvegiene.

fb.reuniune.see.18.06.2014

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
 
POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

POSDRU: Ordinul privind aprobarea modificărilor contractuale, în consultare publică

20.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

POSDRU: Tutorial pentru completarea secțiunii Parteneri - Actionweb

16.01.15

Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari în procesul de încărcare şi transmitere a cerer... Citeste mai mult...

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

POSDRU: Prelungire termen limită CPP 180 si 185

08.01.15

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM PO... Citeste mai mult...

POSDRU: Instrucțiune și recomandări privind implementarea, în consultare publică

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru  Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

MFE(R): Finalizarea raportului de mediu și organizarea dezbaterii publice pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

06.01.15

Ministerul Fondurilor Europene , în calitate de Autoritate de Management pentru   Programul Opera... Citeste mai mult...