A zecea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013
Organizator: Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) din România, Autoritatea Naţională - Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria şi Secretariatul Tehnic Comun (STC) pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 - Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Călăraşi pentru Graniţa România-Bulgaria
Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) din România, Autoritatea Naţională - Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria şi Secretariatul Tehnic Comun (STC) pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 - Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Călăraşi pentru Graniţa România-Bulgaria vor organiza joi, 13 iunie 2013, în Sala de Conferințe a Hotelului Dacia Sud Constanța, cea de a zecea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare.
În cadrul reuniunii, va fi supus aprobării Raportul Anual de Implementare (RAI) al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 pentru anul 2012 și se vor lua decizii importante la nivel de Program. În acelaşi timp, Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 va oferi informații detaliate privind stadiul implementării programului cu accent pe progresele fizice şi financiare înregistrate până în prezent.
Conform regulamentelor europene privind instrumentele structurale, Comitetul Comun de Monitorizare are rolul de a superviza Programul şi de a asigura calitatea şi eficacitatea implementării Programului şi a proiectelor din cadrul lui. Comitetul a fost înfiinţat şi este alcătuit din reprezentanţi la nivel naţional, regional şi local ai celor două state.